OCUP'ATIE, ocupaţii, s.f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forţele armate ale unui stat a unei părţi sau a totalităţii teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupaţie = (despre forţe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăţi. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupaţi'une s.f.] - Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
Sursă : DEX'98 (24928)  - RACAI

OCUP'ATIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. în-deletnicire, meserie, profesiune, (înv. si reg.) mesterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. ac-tivitate.
Sursă : Sinonime (197489)  - siveco

ocup'aţie s. f. (sil. -ţi-e), art. ocup'aţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. ocup'aţiei; pl. ocup'aţii, art. ocup'aţiile (sil. -ţi-i-)
Sursă : DOR (266459)  - siveco

OCUP'ATI//E² ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă ci-neva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
Sursă : NODEX (345348)  - siveco

OCUP'ATI//E¹ ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei ţări de către forţele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
Sursă : NODEX (345347)  - siveco